Iar e toamnă

Nu ştiu voi cum staţi cu timpul, mie parcă îmi fug orele. Fug minutele dimineaţa când sper la o îmbrăţişare mai lungă şi un sărut pe frunte, fug minutele când arunc o privire în mormanul de haine aşteptând să le îmbrac, fug minutele când pun de cafea şi se răceşte pentru că mă apuc de altele, fug minutele când gândesc proiecte frumoase, creative şi ….rămân acolo. Fug minutele când dau pe la ai mei părinţi şi îmi propun ca de data asta voi sta mai mult.

Fug orele şi anii.

Am petrecut 25 de toamne târzii. Primele la sânul mamei care  nu avea timp să se bucure de ploile şi de frunzele colorate. Apoi, la şcoală, cu emoţii. Acum, în braţele lui, cu planuri multe şi timp puţin.

Iar e toamnă şi eu sunt… norocoasă, plină de speranţă, de planuri, de iubire, de dorinţă.

Iar e toamnă şi afară plouă!

 

Sotia perfecta.

Cand am descoperit rolul de „sotie” m-am aventurat in fel si fel de ganduri. Ca am sa fac si am sa fiu de toate. Pentru ca inca de mica, am invatat din societate ca sotia trebuie sa fie si sa faca. Sa fie frumoasa, desteapta, vrednica, voioasa, sa zambeasca des, sa fie zvelta si cu par frumos. Sa faca mancare, sa spele, sa calce, sa respecte parintii, sa iubeasca prietenii, sa munceasca.

Si la inceput de casnicie, m-am chinuit sa fiu si sa fac! Pana mi-am dat seama ca rolul impus de societate nu-i de mine. Si am renuntat!

Si uite acum las vasele in chiuveta peste noapte pentru ca prefer sa petrec timp pe canapea cu el, decat sa stau cu mainile in apa. Uite cum uit de rufele in masina de spalat si nu ma mai cert. Am renuntat sa fac mancare doar pentru a sta in frigider si sa-mi demonstrez cat de gospodina sunt. Si uite cum am invatat sa ma bucur de…timp si de noi!

Am avut norocul de a petrece timp in preajma multor femei, unele casnice, care se dedica intru totul familiei, altele femei de succes care se dedica intru totul carierei. Le admir pe toate si imi place sa le ascult si sa invat de la ele. Insa pentru mine imi doresc un echilibru. Stiu ca e greu. E greu sa cresti un copil fara sa-l lasi la bunici si in acelasi timp sa ai cariera la care ai visat o viata. E greu sa gandesti ca trebuie sa alegi. Dar stiu ca se poate. Se poate sa faci din pasiune cariera si in acelasi timp sa te bucuri de familie.

Sotia perfecta nu exista. Pentru ca daca indeplineste toate criteriile impuse de societate, e nefericita. Si apoi.. ce-i aia perfectiune fara un strop de fericire?

Just saying…

Mie imi plac culorile.

Azi tot in jur e gri. Oamenii, peisajul, tinutele oamenilor, privirile, zambetele-lipsa. Eu prefer culorile. Parca acum imi urasc peretii casei… ce-o fi fost in gandul meu de i-am vopsit gri.

Vantul asta nu ne face bine. Ne modifica starea, ne indispune, ne usuca pielea, buzele si sufletul.

Soarele parca incearca sa iasa din furtuna de nori dar nu reuseste si asa ziua e mai scurta si noaptea… noaptea te tine pe ganduri. Ganduri care ai vrea sa nu existe. Am citit ca ne putem alege gandurile, dar pe bune ca ale mele sunt amestecate rau si oricat m-as chinui, ceea ce as vrea sa dispara, e tot acolo.

Culorile. Stii ca nu scriu despre lista de culori a lumii ci ma refer la ceea ce imi coloreaza viata. Un pahar de vin, rosu. O lumanare de levantica, mov. Sarea de baie, pepene galben. Seri cu prieteni, in zeci de culori. Tinut de mana, milioane de culori. Un sarut, miliarde.

Astept sa vina vara sa vad cer colorat si sa gust inghetata de capsuni. Sa privesc apusul si sa-mi beau cafea in balcon, admirand rasaritul.

 

Mie cât îmi dai?

Nu am votat de multe ori până acum. Dar când am votat am făcut-o pentru că am vrut şi am pus ştampila pe cine am crezut eu că îmi poate oferi circumstanţele necesare pentru ca eu să pot avea posibilitatea să construiesc ceva. Nu am votat pentru că mi s-a oferit o punga de alimente, nici pentru o şapcă sau un pix şi nici măcar pentru că aşa mi-au spus părinţii.

Începe campania. Deja a început. Un mărţişor, o floare, o promisiune.

Văd părinţi care îşi duc copiii în şcoli cu toaleta în curte şi băncile rupte şi apoi se duc la canditat şi întreabă: Mie cât îmi dai să fiu cu tine? Cât îmi dai??? Doamne!

Nu se gândeşte nimeni la viitorul copiilor? La faptul că cei 50, 100, 500 de RON nu au valoare pe lângă dorinţa de a le oferi mai mult celor mici?

te bucuri la un pachet de ţigări şi o sticlă de pepsi la 2 L şi apoi 4 ani mergi pe străzi fără asfalt sau… pe străzile pline de gropi în care îţi rupi maşina. Străzi pe care candidatul ales de tine a uitat să le asfalteze… aşa cum ţi-a promis.

Nu înţeleg şi n-am să înţeleg de ce oamenii refuză să se  informeze. Sper din suflet ca cei de vârsta mea să îşi dorească mai mult de la un candidat. Şi întrebările adresate acestuia să nu se rezume la: Mie cât îmi dai?

Sper…

Surpriză de 1 Martie

Obişnuiesc să mă trezesc singură să plec la şcoală dar de o săptămână stau acasă şi mi-am dat programul peste cap. Acum mă trezeşte mami. Durerile şi frisoanele mă obosesc tare.

Azi e 1 Martie şi eu sunt tristă şi plictisită de atât stat în casă. Mami mi-a deschis geamul şi reuşesc să-mi aud colegii care se joacă în curtea şcolii. Şcoala fiind la maxim 2 km distanţă de casa mea.

E o zi frumoasă. Soare, păsărele care ciripesc pe la geam şi miros de primăvară. Eu stau în casă jucându-mă cu un pachet de plastelina. Tare supărată sunt.

Mami intră în cameră şi îmi scoate ceva să mă îmbrac şi îmi spune să mă aranjez că vine cineva să mă vadă. Eu curioasă şi fericită în acelaşi timp, fac ce spune şi reuşesc într-un târziu să o întreb cine vine. Nu-mi spune. În 5 minute observ agitaţie în curte şi îmi recunosc colegii de clasă care au venit să-mi aducă mărţişoare. Nu aveam voie să ne apropiem unul de celălalt pentru a-i feri de oreion. Dar de la geam am povestit cu ei şi i-am întrebat ce mărţişoare s-au oferit, am reuşit să aflu ultimele ştiri şi le-am mulţumit pentru vizită.

Foarte bucuroasă am fost. Atât de bucuroasă încât am memorat momentul…

Aşa am petrecut 1 Martie prin clasa a III a.

Primeam şi ofeream mărţişoare simbolice. Fie trifoi cu patru foi, fie coşar, iar pentru Doamnele învăţătoare, mamele cumpărau ceva mai special: o orhidee în cutie sau o broşă.

Ani mai târziu aveam să văd că trifoiul cu patru foi, coşarul sau potcoava devin atât de neinteresante pe lângă buchete mari de trandafiri şi parfumuri scumpe..Că orhideea în cutie a pălit pe lângă cea în ghiveci şi că cei de clasa a III a îşi petrec 1 Martie pe facebook fără a se gândi la colega care stă acasă, tristă pentru că are oreion.

La vârsta de 24 de ani aveam să văd că 1 Martie e despre comerţ, politică şi share-uri pe facebook.

Emoţia dăruirii unui mărţişor şi al sărutului pe obraz a dispărut…

 

 

 

Totul despre #hashtag

Hello & good morning

Am vrut să scriu un articol despre utilizarea corectă a hashtag-ului de mult timp, însă erau multe alte lucruri pe listă. Totodată am sperat că nu e nevoie să mai scriu şi eu sperând că poate, poate se cultivă oamenii şi fără ajutorul meu, doar google este la dispozitia noastră. Se pare că nu, oamenii nu sunt interesaţi să citească, pentru mulţi este suficient să vadă la ceilalţi şi imediat intră în turmă.

Aşadar, un hashtag este un cuvânt sau o frază, precedate de semnul #. Este o modalitate de a înștiința prin etichetarea tipului de conținut. Cuvintele care apar în mesajele de blogging și rețele de socializare precum Facebook, Twitter, Google+ sau Instagram pot fi etichetate prin inserarea semnului # în fața lor, fie că apar într-o propoziție sau sunt anexate acesteia.

Se poate face căutare după „hashtag” și să se obțină ansamblul de mesaje care îl conține, astfel „Hashtag-ul” face posibilă gruparea mesajelor. Un „hashtag” este conectat doar la un mediu specific, prin urmare, nu poate fi legat și conectat la imagini sau mesaje de la diferite platforme.

De regulă un hashtag trebuie să fie simplu, clar şi concis. Să definească exact ce anume doreşti să comunic fie în fotografie, text, articol, etc.

Acest hashtag este o emblemă de conţinut, ajutându-i pe cei interesaţi de un anume subiect să găsească informaţii referitoare la acesta mult mai rapid, doar prin accesarea cuvantului sau grupului de cuvinte cu # in fata. De exemplu, eu tocmai am scris un articol despre #utilizareahashtagului, astfel că cine va cauta informatii despre hashtag folosind-ul pe cel de mai sus, articolul meu îi va apărea în lista de căutări.

Deci, hashtag-ul are un singur rol, acela de a grupa toate mesajele pe un anumit subiect, într-o singură căutare.

În niciun caz nu-l folosi ca în imagine:

Ideea cea mai bună este să foloseţti un hashtag deja conceput, pentru a te asigura că te integrezi într-o comunitate interesată exact de ceea ce vrei să comunici. Foloseşti #fashion când postezi o poză cu o ţinută care vrei să fie văzută de câţi mai mulţi utilizatori.

Sper că am reuşit să vă ofer o definiţie clară a ceea ce înseamnă hashtag şi de ce a fost conceput. Va rog, nu-l mai folosiţi aiurea fără sens.

Pentru articol m-am inspirat de pe wikipedia, lucrurilecarenusespun.blogspot.com şi calinbiris.ro.

 

Sunt #norocoasă

De două zile stau la pat, răpusă de o viroză care a reuşit să-mi dea toate planurile peste cap. În astea două zile am reuşit să-mi dau seama cât de norocoasă sunt doar pentru simplu fapt că în celelalte zile mă trezesc sănătoasă…

E cool să ai şi zile din astea, mai ales în momente în care eşti nemulţumit de tine, de ceea ce ai sau nu ai, de viaţă în general. Astfel îţi dai seama că de fapt ai tot ce îţi trebuie.

Am realizat că trebuie să mulţumesc zilnic doar pentru faptul că mă pot da jos din pat în fiecare dimineaţă. Nu mulţi au norocul ăsta. Nu realizăm până când nu ni se întâmplă şi nouă asta.

E doar o viroză, ştiu. Dar m-a chinuit rău. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată chinuită astfel de vreo gripă sau… orice altceva.

Acum.. tot ce pot să fac este să mă bucur de timpul acesta în care bag pastile la greu, consum doar ceaiuri, supe şi fructe şi tot ce fac este să mă uit la televizor şi să dorm pentru că mă simt obosită tot timpul.

Da, sunt #norocoasă pentru că am alături patru părinţi care au grijă de mine ca de un copil mic, pentru că am un soţ care îmi aduce ciocolată şi mereu verifică dacă sunt bine , pentru că am prieteni care mă fac să râd, pentru că am DOAR o viroză şi nimic altceva, pentru că peste câteva zile voi fi ca nouă şi pentru că acum mă pot uita liniştită la Pretty Little Liars 😀

Sursa foto Curtis Wiklund Drawings

 

 

Un bagaj în plus…

Eram doar noi. Pe fundal se auzeau aceleaşi melodii care ne-au ţinut companie şi la dus către Zakynthos. Îmi aduc aminte ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Mergeam spre casă istoviţi de plimbările lungi pe plajele din Zakynthos, cu atâtea de povestit şi cu un bagaj în plus, un bagaj plin cu amintiri.

Am plecat singuri în luna de miere, în săptămâna de miere. Am ales să parcurgem cu maşina un drum de 1.236 de km, în doi, astfel având ocazia să povestim de la nuntă şi desigur, să ne bucurăm în linişte unul de celălalt.

În drum spre casă, am trecut prin Kaminia, un drum care mi-a oferit cea mai frumoasă privelişte. Acoperişurile caselor greceşti se zăreau de departe, iar valurile mării loveau uşor ţărmul. Atunci am simţit liniştea şi nici măcar muzica de pe fundal nu se auzea. Apoi, m-am uitat la Laur şi i-am spus că dacă s-ar întâmpla vreodată să fiu nevoită să plec din România, aici aş veni. Acolo unde liniştea se simte. Fără să mă gândesc din ce aş trăi, fără planuri pe plus, fără nimic. Acolo, cu marea la picioarele mele, nu aş mai avea nevoie de nimic.

Ore întregi mă uitam la Laur şi în tăcere mulţumeam pentru şansa oferită de a-l cunoşte şi de a-mi fi soţ. Ore întregi am stat fără să-mi fac planuri, fără să-mi obosesc mintea cu liste, fără să privesc la telefon….îl priveam doar pe el.

Îmi e dor de ziua aia în care am simţit liniştea, de soarele zărit imediat după ploaia torenţială care ne-a însoţit câţiva km, de burgerii mâncaţi pe autostradă, de poveştile noastre şi de zâmbetul lui lipsit de griji.

Acum, după câteva luni de trăit în lumea reală, suntem tot noi. Eu, simţind că mă îndrăgostesc pe zi ce trece mai mult.

Azi, am umblat în bagajul ăla de l-am adus în plus din Zakynthos.

DCIM100GOPROG0016415.

DCIM100GOPROG0026439.

DCIM100GOPROG0037529.

DCIM100GOPROG0072583.

Rochia de mireasă. Visul oricărei fete.

Nu şi al meu!

Probabil acesta a fost motivul pentru care am umblat din magazin în magazin în căutarea unei rochii care să mă facă să mă simt bine. Să simt că e pentru mine şi că pot fi eu în ea şi nu vreo prinţesă în devenire sau sirenă pe uscat..

Să nu mă înţelegeţi greşit. Îmi plac rochiile de mireasă, cele de prinţesă, de sirenă, cu trenă de un metru, cu diverse aplicaţii, însă eu nu mă vedeam îmbrăcată în ele.

Aşa sunt eu.. voi, viitoare mirese, sigur ştiţi deja cum arată rochia perfectă şi deja aţi început căutările pentru că, desigur, se apropie sezonul nunţilor.

Pentru a vă ajuta puţin, m-am decis să vă ofer un mic tur al magazinelor vizitate de mine, anul trecut.

Prima vizită a fost la târgul de mirese, celebrul Mariage Fest şi apoi la Romexpo, unde desigur, am văzut o oportunitate de a proba cât mai multe modele pentru a vedea care mi se potriveşte mai bine. Am plecat dezamăgită pentru că era foarte mare aglomeraţie şi pe la ce stand am vrut să intru să probez ceva, fetele de acolo nu puteau fi alături de mine cu sfaturi şi idei, abia dacă aveau timpul necesar să-mi ofere rochia dorită spre a o proba.

Mi-a plăcut : multitudinea de ateliere, însemnând că într-o singură zi, într+un singur loc, îţi poţi da seama ce anume ţi se potriveşte, pleci acasă cu un bagaj de contacte, de la fotografi până la aranjamente, ai ocazia de a-ţi lua prietenele şi de a face turul târgului, astfel vezi ce părere au şi ele despre cum şi în ce tip de rochie ţi-ar sta mai bine.

Nu mi-a plăcut: faptul că fetele de la stand-uri nu au timp să te consilieze aşa cum ai avea nevoie, multe rochii sunt din colecţiile vechi dar la preţuri foarte mari, aglomeraţie şi agitaţie.

De la târg, am început să mă programez la diverse ateliere.

1. Aryanna Karen, primul atelier vizitat cu prietenele mele, Georgiana şi Giulia. Am probat, la recomandarea fetelor din atelier, o rochie model prinţesă şi vreo două A line, pentru că celelalte nu erau mărimea mea, deşi grasă nu sunt. Aveam nevoie de mărimea M.

Mi-a plăcut: eşti doar tu cu prietenele şi fata care te consiliază, într-o cameră unde ţi se aduc rochiile recomandate sau cerute de tine.

Nu mi-a plăcut: nu există o cabină de probă, eşti nevoită să te schimbi de faţă cu cine ai venit şi cu fetele din atelier, trebuie să faci comanda cu 3 luni înainte, lipsa mărimilor mari,de la M în sus.

2. Andree Salon, al doilea atelier vizitat. Aici am găsit o rochie care mi-a plăcut foarte mult şi care m-a făcut să-mi doresc să mă căsătoresc în rochie de mireasă, cu voal pe cap. Am probat şi sirenă şi prinţesă. Am pus rochia în folderul cu -imi place- şi am continuat căutările pentru că nu eram 100% sigură.

Mi-a plăcut: calitatea materialelor, locaţia superbă, cabină de probă, pantofi cu toc (pentru cele care nu au), fata care oferă consiliere a fost foarte drăguţă.

3. Peste drum de Andree Salon este Innocenti Sposa, unde am găsit rochia perfectă, doar că la fel, nu eram 100% sigură. Am revenit acolo de 3 ori, probând exact acelasi model de rochie, gândindu-mă că poate, poate, mă decid. Însă nu a fost pentru mine, se pare.

Mi-a plăcut: fata care e acolo e foarte drăguţă, au cabină de probă, ţi se oferă detalii despre fiecare rochie de care eşti interesată, este permis fotografiatul.

Nu mi-a plăcut:  singurul dezavantaj este că din cabina de probă ieşi direct în magazin, unde pot fi şi alte persoane străine.

4. A urmat Natalia Vasiliev. Da, celebrul atelier de rochii de mireasă. M-am programat cu o saptamână înainte şi am ajuns fix cu 10 min mai devreme. Am intrat cu prietena mea, am întrebat daca se poate intra mai devreme, dacă nu aşteptăm afară. Erau prezente 3 fete, care ne-au poftit în atelier. Nu am fost întrebată ce anume mi-aş dori, am mers şi mi-am ales eu modelele, urmând ca fetele să mă ajute să probez.

Mi-a plăcut: un singur model de rochie, doar că era foarte incomodă.

Nu mi-a plăcut: lipsa de interes a fetelor, erau doar două cabine de probă iar ele aveau patru cliente, calitatea materialelor folosite, nu erau prezente rochii din colecţia nouă.

5. Diva Bride. Aici am fost cu mama. Am traversat oraşul să merg la probă, m-a atras un model de rochie, dar nu atât de mult încât să revin sau să-l cumpăr.

Mi-a plăcut: faptul ca exista o cameră special pentru probă, cu cabina de schimb, pantofi cu toc, oglindă mare, fetele foarte drăguţe care au avut răbdare cu mine, fotografiatul este permis, preţurile acceptabile, modele frumoase.

6. La Sposa. M-am întors pe Splaiul Unirii, la magazinul La sposa, unde m-am îndrăgostit de o rochie model sirenă. Fie aveau oglinzile care mă făceau să arăt foarte bine, fie rochia avea ceva magic, pentru că da, arătam wow. Am trecut şi această rochie în folderul îmi place.

Ce mi-a plăcut: modul de primire, întâi la discuţii pentru a afla ce anume îmi doresc, mi s-a oferit cafea şi apă, mi s-a explicat de ce anume modele nu mi se potrivesc, apoi spaţiul unde am probat rochia era superb, înconjurat de oglinzi, astfel că te puteai vedea din toate unghiurile.

Ce nu mi-a plăcut: nu mi s-a permis să fac poză la rochie.

7. Casa Vogue Mariage. Mi-a plăcut foarte mult un model de rochie, doar că era cu un  umăr mai mic şi dura 2 luni pentru a ajunge numărul meu.

Ce mi-a plăcut: modul în care am fost consiliată, decorul şi camera de probă

Ce nu mi-a plăcut: faptul că nu aveam în stoc mai multe mărimi.

8. Ana Novic. Aici m-am oprit. Nu ştiu dacă de oboseală, dar ştiu că mi-a plăcut foarte mult de Ana. Avea deja două modele de rochii în lucru, am probat una, am adăugat ceva modificări şi asta a fost. Ştiam că îmi doresc o rochie cu spatele gol iar de restul s-a ocupat Ana Novic.

Ce mi-a plăcut? Totul.

Eu mi-am dorit o rochie uşoară, care să-mi permită să dansez, să nu mă obosească. Ana a avut grijă ca rochia să fie exact cum mi-am dorit.

Şi sunt sigură că veţi spune că sunt rochii sus care îmi veneau bine, doar că eu nu am simţit că vreuna e a mea…

Am încercat să vă ofer un minim de ajutor pentru că şi eu am avut nevoie la rândul meu şi poate dacă aş fi ştiut de la început toate aceste lucruri nu mai băteam atâtea drumuri… Am scris strict opinia mea, fără vreun fel de răutate sau dorinţă de promovare.

 

Nu există femei cu ten de porţelan, nici bărbaţi care au fericirea în buzunare.

Fericirea stă în capacitatea de a te accepta exact aşa cum eşti. Nu te aştepta ca ceilalţi să te facă fericită! Nu este datoria lor. Nici a parinţilor, nici a iubitului, nici măcar a prietenilor.Tu şi doar tu ai această putere nemărginită.
Aş vrea ca toate fetele care sunt singure şi vor cu disperare să găseasca un “viitor soţ” să cunoască realitatea. Zilnic trec pe lângă zeci de băieţi care le-ar putea fi alături, însă ele îi ocolesc. Văd atâtea suflete triste. Fete care ar face orice, chiar să-şi schimbe fizicul total crezând astfel că  îl vor cuceri pe Făt Frumos care le va ţine într-o fericire absolută. Nu e asa! Deloc.

Nu există femei cu ten de porţelan, nici bărbaţi care au fericirea în buzunare.

Uită-te la mine. Nu am cel mai perfect ten, părul mi se îngraşă des, buza de sus e mai subţire decât cea de jos, am sânii mici şi şoldurile mari şi totuşi am găsit un bărbat care mă iubeşte şi mă acceptă exact aşa cum sunt, care îmi luminează dimineţile cu braţele şi zâmbetul lui şi care la fel ca mine, are defectele lui. De ce? Pentru că am păşit cu încredere în viaţa lui, nu m-am gândit să-mi ascund imperfecţiunea, ştiind că ceea ce îi arăt, asta va vedea.

Acceptarea e cheia. Tu, să te accepţi pe tine şi să fii recunoscătoare că eşti şi că ai noroc să stai în două picioare, să îţi poţi folosi ambele mâini, să vezi şi să auzi.
Dacă esşti capabilă să te iubeşti, ceilalţi o vor face fără ca tu să te stresezi.
Nu vă mai gândiţi la vârstă!! Nimeni nu are dată de expirare în ceea ce priveşte căsătoria. Poţi merge la altar şi la 25 de ani dar şi la 45 de ani. Tot ce contează e să ai alături omul care te ţine de mână indiferent de moment. Acum puteţi spune: da bine, e uşor să vorbeşti, tu căsătorită fiind. Trebuie să ştiţi că eu nu mi-am dorit nici măcar o secundă să mă mărit. Eu tot ce mi-am dorit a fost un om bun care să-mi fie alături, să mă acompanieze în viaţă, cu care să construiesc amintiri. Că între timp am considerat că e timpul să facem pasul ăsta, e altă treabă. Am vrut ca şi Dumnezeu să ştie că ne iubim şi că îi mulţumim că ne-a adus împreună. Am vrut că familia şi prietenii să se bucure alături de noi şi am vrut ca noi să rămânem NOI. Şi am rămas.

 

Să ştii că singura persoană care îţi poate garanta fericirea şi siguranţa, eşti TU!