Cand am descoperit rolul de „sotie” m-am aventurat in fel si fel de ganduri. Ca am sa fac si am sa fiu de toate. Pentru ca inca de mica, am invatat din societate ca sotia trebuie sa fie si sa faca. Sa fie frumoasa, desteapta, vrednica, voioasa, sa zambeasca des, sa fie zvelta si cu par frumos. Sa faca mancare, sa spele, sa calce, sa respecte parintii, sa iubeasca prietenii, sa munceasca.
Si la inceput de casnicie, m-am chinuit sa fiu si sa fac! Pana mi-am dat seama ca rolul impus de societate nu-i de mine. Si am renuntat!
Si uite acum las vasele in chiuveta peste noapte pentru ca prefer sa petrec timp pe canapea cu el, decat sa stau cu mainile in apa. Uite cum uit de rufele in masina de spalat si nu ma mai cert. Am renuntat sa fac mancare doar pentru a sta in frigider si sa-mi demonstrez cat de gospodina sunt. Si uite cum am invatat sa ma bucur de…timp si de noi!
Am avut norocul de a petrece timp in preajma multor femei, unele casnice, care se dedica intru totul familiei, altele femei de succes care se dedica intru totul carierei. Le admir pe toate si imi place sa le ascult si sa invat de la ele. Insa pentru mine imi doresc un echilibru. Stiu ca e greu. E greu sa cresti un copil fara sa-l lasi la bunici si in acelasi timp sa ai cariera la care ai visat o viata. E greu sa gandesti ca trebuie sa alegi. Dar stiu ca se poate. Se poate sa faci din pasiune cariera si in acelasi timp sa te bucuri de familie.
Sotia perfecta nu exista. Pentru ca daca indeplineste toate criteriile impuse de societate, e nefericita. Si apoi.. ce-i aia perfectiune fara un strop de fericire?
Just saying…
Oana Marina 