page

Rochia de mireasă. Visul oricărei fete.

Nu şi al meu!

Probabil acesta a fost motivul pentru care am umblat din magazin în magazin în căutarea unei rochii care să mă facă să mă simt bine. Să simt că e pentru mine şi că pot fi eu în ea şi nu vreo prinţesă în devenire sau sirenă pe uscat..

Să nu mă înţelegeţi greşit. Îmi plac rochiile de mireasă, cele de prinţesă, de sirenă, cu trenă de un metru, cu diverse aplicaţii, însă eu nu mă vedeam îmbrăcată în ele.

Aşa sunt eu.. voi, viitoare mirese, sigur ştiţi deja cum arată rochia perfectă şi deja aţi început căutările pentru că, desigur, se apropie sezonul nunţilor.

Pentru a vă ajuta puţin, m-am decis să vă ofer un mic tur al magazinelor vizitate de mine, anul trecut.

Prima vizită a fost la târgul de mirese, celebrul Mariage Fest şi apoi la Romexpo, unde desigur, am văzut o oportunitate de a proba cât mai multe modele pentru a vedea care mi se potriveşte mai bine. Am plecat dezamăgită pentru că era foarte mare aglomeraţie şi pe la ce stand am vrut să intru să probez ceva, fetele de acolo nu puteau fi alături de mine cu sfaturi şi idei, abia dacă aveau timpul necesar să-mi ofere rochia dorită spre a o proba.

Mi-a plăcut : multitudinea de ateliere, însemnând că într-o singură zi, într+un singur loc, îţi poţi da seama ce anume ţi se potriveşte, pleci acasă cu un bagaj de contacte, de la fotografi până la aranjamente, ai ocazia de a-ţi lua prietenele şi de a face turul târgului, astfel vezi ce părere au şi ele despre cum şi în ce tip de rochie ţi-ar sta mai bine.

Nu mi-a plăcut: faptul că fetele de la stand-uri nu au timp să te consilieze aşa cum ai avea nevoie, multe rochii sunt din colecţiile vechi dar la preţuri foarte mari, aglomeraţie şi agitaţie.

De la târg, am început să mă programez la diverse ateliere.

  1. Aryanna Karen, primul atelier vizitat cu prietenele mele, Georgiana şi Giulia. Am probat, la recomandarea fetelor din atelier, o rochie model prinţesă şi vreo două A line, pentru că celelalte nu erau mărimea mea, deşi grasă nu sunt. Aveam nevoie de mărimea M.

Mi-a plăcut: eşti doar tu cu prietenele şi fata care te consiliază, într-o cameră unde ţi se aduc rochiile recomandate sau cerute de tine.

Nu mi-a plăcut: nu există o cabină de probă, eşti nevoită să te schimbi de faţă cu cine ai venit şi cu fetele din atelier, trebuie să faci comanda cu 3 luni înainte, lipsa mărimilor mari,de la M în sus.

2. Andree Salon, al doilea atelier vizitat. Aici am găsit o rochie care mi-a plăcut foarte mult şi care m-a făcut să-mi doresc să mă căsătoresc în rochie de mireasă, cu voal pe cap. Am probat şi sirenă şi prinţesă. Am pus rochia în folderul cu -imi place- şi am continuat căutările pentru că nu eram 100% sigură.

Mi-a plăcut: calitatea materialelor, locaţia superbă, cabină de probă, pantofi cu toc (pentru cele care nu au), fata care oferă consiliere a fost foarte drăguţă.

3. Peste drum de Andree Salon este Innocenti Sposa, unde am găsit rochia perfectă, doar că la fel, nu eram 100% sigură. Am revenit acolo de 3 ori, probând exact acelasi model de rochie, gândindu-mă că poate, poate, mă decid. Însă nu a fost pentru mine, se pare.

Mi-a plăcut: fata care e acolo e foarte drăguţă, au cabină de probă, ţi se oferă detalii despre fiecare rochie de care eşti interesată, este permis fotografiatul.

Nu mi-a plăcut:  singurul dezavantaj este că din cabina de probă ieşi direct în magazin, unde pot fi şi alte persoane străine.

4. A urmat Natalia Vasiliev. Da, celebrul atelier de rochii de mireasă. M-am programat cu o saptamână înainte şi am ajuns fix cu 10 min mai devreme. Am intrat cu prietena mea, am întrebat daca se poate intra mai devreme, dacă nu aşteptăm afară. Erau prezente 3 fete, care ne-au poftit în atelier. Nu am fost întrebată ce anume mi-aş dori, am mers şi mi-am ales eu modelele, urmând ca fetele să mă ajute să probez.

Mi-a plăcut: un singur model de rochie, doar că era foarte incomodă.

Nu mi-a plăcut: lipsa de interes a fetelor, erau doar două cabine de probă iar ele aveau patru cliente, calitatea materialelor folosite, nu erau prezente rochii din colecţia nouă.

5. Diva Bride. Aici am fost cu mama. Am traversat oraşul să merg la probă, m-a atras un model de rochie, dar nu atât de mult încât să revin sau să-l cumpăr.

Mi-a plăcut: faptul ca exista o cameră special pentru probă, cu cabina de schimb, pantofi cu toc, oglindă mare, fetele foarte drăguţe care au avut răbdare cu mine, fotografiatul este permis, preţurile acceptabile, modele frumoase.

6. La Sposa. M-am întors pe Splaiul Unirii, la magazinul La sposa, unde m-am îndrăgostit de o rochie model sirenă. Fie aveau oglinzile care mă făceau să arăt foarte bine, fie rochia avea ceva magic, pentru că da, arătam wow. Am trecut şi această rochie în folderul îmi place.

Ce mi-a plăcut: modul de primire, întâi la discuţii pentru a afla ce anume îmi doresc, mi s-a oferit cafea şi apă, mi s-a explicat de ce anume modele nu mi se potrivesc, apoi spaţiul unde am probat rochia era superb, înconjurat de oglinzi, astfel că te puteai vedea din toate unghiurile.

Ce nu mi-a plăcut: nu mi s-a permis să fac poză la rochie.

7. Casa Vogue Mariage. Mi-a plăcut foarte mult un model de rochie, doar că era cu un  umăr mai mic şi dura 2 luni pentru a ajunge numărul meu.

Ce mi-a plăcut: modul în care am fost consiliată, decorul şi camera de probă

Ce nu mi-a plăcut: faptul că nu aveam în stoc mai multe mărimi.

8. Ana Novic. Aici m-am oprit. Nu ştiu dacă de oboseală, dar ştiu că mi-a plăcut foarte mult de Ana. Avea deja două modele de rochii în lucru, am probat una, am adăugat ceva modificări şi asta a fost. Ştiam că îmi doresc o rochie cu spatele gol iar de restul s-a ocupat Ana Novic.

Ce mi-a plăcut? Totul.

Eu mi-am dorit o rochie uşoară, care să-mi permită să dansez, să nu mă obosească. Ana a avut grijă ca rochia să fie exact cum mi-am dorit.

Şi sunt sigură că veţi spune că sunt rochii sus care îmi veneau bine, doar că eu nu am simţit că vreuna e a mea…

Am încercat să vă ofer un minim de ajutor pentru că şi eu am avut nevoie la rândul meu şi poate dacă aş fi ştiut de la început toate aceste lucruri nu mai băteam atâtea drumuri… Am scris strict opinia mea, fără vreun fel de răutate sau dorinţă de promovare.

 

cats

2 gânduri despre &8222;Rochia de mireasă. Visul oricărei fete.&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s