just one day

Am vrut sa incep prin a scrie ca sunt obosita. M-am razgandit. Ce sa ma vait, nu exista. Sunt plina de energie, am timp sa fac toate lucrurile planificate. Voi termina saptamana asta cu brio. Am energie cat voi toti la un loc. Daca aveti nevoie de ajutor, vin si va ajut.

Eram optimista… eram. Acum ma ia valul, parca din ce in ce mai des. Dar nu ma las. Timpul e asa cum vreau eu, cat vreau eu. Voi avea timp sa fac tot ce vreau, ce imi doresc. Promit sa ma bucur de fiecare zi in mod special, sa iubesc dimineata, pentru ca ma trezesc sanatoasa, cu ambele maini, ambele picioare. Pentru ca am ce manca, pentru ca am unde sa ma rog, am pe cine sa tin de mana, am haine sa pun pe mine si iubire in jurul meu.

Oboseala e o stare creata de noi, timpul e scurt pentru ca asa vrem. Ne gandim la viitor si asteptam sa vina: ziua de salariu, ziua de concediu, weekendul, Craciunul, zilele de nastere, apoi ne plangem ca nu stim cand a trecut timpul. Unde dispare? ne intrebam. Dispare atunci cand tu stai pe scaun si te gandesti la ziua de maine in loc sa te bucuri de azi. In loc sa te multumesti cu ce ai acum si cu ce esti acum, vrei mai mult, mai mult, din ce in ce mai mult. Ajungi la 50 de ani si te intrebi cand ti-au trecut anii. Au trecut atunci cand tu erai prea ocupat sa faci bani, sa-i multumesti pe ceilalti, sa fugi de timp, de zilele ploioase sau prea calduroase, atunci cand cereai timpului sa treaca. Sa treaca mai repede sa iei banii sa-ti cumperi perechea aia perfecta de sandale. Ai cumparat sandalele, ai fost fericita 1 ora/o zi apoi ai cautat altceva sa te faca sa simti ce ai simtit, sa te faca sa simti ceea ce tu crezi ca e fericire. Ale naibii sandale. Nu e fericire. Nu stiu ce e.. dar nu se compara cu momentul in care Laur mi-a dat inelul de logodna. Nu se compara pentru ca momentul ala ma face sa zambesc ori de cate ori imi aduc aminte de el, ori de cate ori vad inelul sau il vad pe el.(Laur) Sa-mi dea Dumnezeu orice vrea El, pot duce. Sa nu-mi ia memoria. Nu vreau sa uit nimic, nu vreau sa  ma uit la mine ca la un strain. Nu vreau sa pierd bagajul asta de l-am facut cu atata munca si iubire si de toate. Sentimente aruncate, ganduri, lacrimi si rasete, nopti nedormite, prietene castigate si pierdute, iubiri adolescentine, nervi. Toate. Nu vreau sa pierd nimic. Vreau sa car geamantanul asta pana la sfarsit. Sa stiu tot.

Ganduri de vineri seara.

10006962_770286529671240_1150136604_n fhgh images kjnk large large tgt

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s