„E gelos, ma iubeste.” Bullshit.

Dacă dai un simplu search pe google ţi se va spune că gelozia este o emoţie chinuitoare şi obsedantă, provocată de bănuiala că persoana iubită îţi este necredincioasă. Aceasta este prima definiţie luată în calcul când vorbim de gelozie. Însă gelozia poate fi uneori asociată cu sentimentul de invidie, pizmă, chiar şi teama de a fi depăşit în realizările obţinute.

Acest sentiment este întâlnit chiar şi la cei mici, la copii. Aceştia pot deveni geloşi pe fratele mai mic/mare sau chiar şi pe un coleg de la şcoală. Sentimentul este mult mai intens la maturitate, la acele persoane care îşi pun amprenta pe viaţa celuilalt, având impresia că celălalt îi aparţine întru totul.

Despre gelozie ca obiect de studiu ar fi multe de spus. Foarte multe. Clasificări, exemple clasice, cărţi. Eu vreau să vorbesc de gelozia cotidiană, cu care ne confruntăm la fiecare pas.  Cred că cea mai mare greşeală a cuiva e să treacă cu vederea o criză e gelozie. Să vezi că la început de relaţie , după câteva săptămâni sau luni de când v-aţi cunoscut, el încearcă să te controleze. Încă de pe atunci trebuie să-i spui la revedere. Cea mai proastă alegere pe care o poţi face în viaţa ta, în materie de relaţii amoroase, este să te cuplezi cu o persoană geloasă şi însetată de control. Acest tip de persoană va avea grijă ca fiecare zi din viaţa ta sa fie mizerabilă. Asta numai dacă eşti masochistă şi îţi place să suferi.

Gelozia-300x199

Ei bine, există şi o parte funny. Genul ăsta de persoană face exact ceea ce te bănuieşte pe tine. Te acuză că minţi? El minte de îngheaţă apele. Te acuză că te uiţi după barbaţi? Flirteaza cu majoritatea fetelor care îi ies în cale. Lista continuă.  De multe ori, oamenii geloşi, posesivi şi însetaţi de control îşi maschează propriile greşeli cu un astfel de comportament. Vorbind de încredere de sine? Ei bine, la ei nu exista. 0 self esteem.

Ce vreau să scot în evidenţă? Că gelozia NU e un lucru bun. Lăsaţi-mă cu prostia aia : „Dacă e gelos înseamnă că mă iubeşte.” Decât aşa iubire, mai bine singură cu trei pisici care nu mă întreabă de unde vin, cu cine am fost şi cine ma sună.  Dacă eşti într-o astfel de relaţie şi tot aştepţi să se schimbe pentru că el ţi-a promis, te invit călduros să pleci de lângă el. Nu poate fi vorba de dragoste atat timp cât libertatea unuia dintre voi este afectată. El va fi acelaşi şi tu trebuie să-i suporţi toanele. Nu eşti responsabilă pentru stările lui, poti fi responsabilă pentru viitorul tău. Viaţa e frumoasă. Atât de frumoasă!! E păcat să stai lângă astfel de persoane care te vor trage in jos. Să ştii că eşti responsabilă de tot ce ţi se întâmplă în viaţă. Şi să mai ştii că gelozie nu este sinonim cu iubire.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s