Ce nu ne spunem cand ne vorbim.

 

Cati trecem zilnic unul pe langa altul si nu stim nimic unul de altul? Cate povesti trec zilnic pe langa noi, de care drame sau comedii ne izbim in fiecare secunda, ce este important in toata agitatia asta? Totul dureaza o melodie. Incepe si se termina, ne provoaca.”

Image

E o carte numită ” Ce ne spunem când nu ne vorbim” am citit câteva fragmente din ea însă curiozitatea mea este: Ce nu ne spunem cand ne vorbim?. Câte vorbe nu se risipesc, cât timp se pierde, câte persoane pierdem, cu ce rămânem?  Rămânem clar cu vorbe nespuse, cu gândurile uitate, cu întrebarea „cum ar fi fost?”, rămânem cu noi şi ale noastre. De aici se întâmplă să ne îmbolnăvim. De dor, de prea multe gânduri nespuse, de iubire neîmpărtăşită, de gândul că am fi putut păstra acea persoană dacă i-am fi zis. Mintea o ia razna.

Se întâmpla să vrei să-i spui colegei de clasă că îţi place de ea de când ai început şcoala sau poate vrei să-i spui tatălui tău că îl iubeşti însă nu poţi, e posibil să vrei să-i spui soţului că l-ai înşelat sau să-i spui prietenei cele mai bune că te-a suparat cu ceva. Toate astea se întâmplă. Rămân nespuse. Totusi noi vorbim, vorbim despre muncă, banii, despre maşini, telefoane, fete bune, bărbaţi cu bani, politică şi divorţuri. Printre toate astea lucrurile importante rămân nespuse.

Chris Simion spune în „Ce ne spunem când nu ne vorbim” că „Uneori cuvintele nu trebuie sa existe, caci, daca exista strica. Uneori vorbesti fara cuvinte. Uneori cuvintele ranesc pentru ca se revolta. Uneori cuvintele trebuie sa taca, sa faca liniste si sa asculte cum vorbeste tacerea.”  însă pentru a putea spune fără a vorbi trebuie sa faci. Trebuie să te descurci bine nonverbal. Să araţi iubirea, să faci fapte ce spun ceea ce vrei sa spui. Noi nu facem asta. Evităm să vorbim despre sentimentele noastre, evităm să ne arătam sentimentele şi asta duce undeva la starea de nefericire de care ne văităm zi de zi.

 

Cu siguranţă şi tu ai avut ceva de spus cuiva însă ai evitat să vorbeşti despre ce aveai în minte. Ai vorbit despre  altceva. Ai pierdut timp preţios din viaţa ta, să ştii. Nu-ţi fie frică să-i spui prietenei tale că nu-ţi plac sandalele ei sau iubitului tău că weekendul viitor vrei să fii singură, să nu-ţi fie teamă să spui celor din jur că nu te mai afli într-o relaţie. Vorbeşte despre tot ce îţi trece prin cap, vorbeşte despre ceea ce te deranjează, poveşteste despre visele tale, despre iubirea ta. Ai să vezi cât de bine îţi poate fi. Nu-ţi mai complica viaţă, relaţiile. Nu-ţi mai pierde timpul vorbind despre ceea ce nu vrei.

Cred că putem merge mai departe şi fără a ne vorbi însă nu pot să nu întreb: de ce ne e atât de greu sa ne deschidem inima, mintea şi gura în acelaşi timp? De ce nu putem vorbi despre sentimentele noastre şi putem vorbi atât de uşor de sentimentele celorlalţi?

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s